Condiţiile fizico-geografice analizate au fost deosebit de favorabile formării acestui centru urban de pe Valea Trotuşului. La fel de importante sunt şi dovezile aduse asupra existenţei de-a lungul vremurilor a numeroaselor aşezări umane, încă din epoca paleolitică şi până la apariţia oraşului, în secolul al XlV-lea.

Este cunoscut faptul că în istoria social-economică a Moldovei din secolele XIV-XVII un rol important l-a avut aşezarea urbană de la Trotuş. Acest lucru se explică prin aceea că oraşul era situat în apropierea unei vechi şi însemnate ocne de sare şi totodata în locul de unde începea importantul drum comercial, încă din antichitate, care, suind pe apa Oituzului răspundea în Transilvania la Breţc şi de acolo, prin Târgul Secuiesc, la Braşov.

Originea numelui oraşului Trotuş e controversată. După cum se ştie Trotuşul a luat numele apei lânga care era aşezat. Forma veche a numelui, aşa cum apare în actele slave ale secolului al XV-lea, este “TOTRUŞ”, în ungureşte la 1466: “TATHROS”. Din această formă a rezultat prin metateza forma actuală TROTUŞ. Istoricul Nicolae Iorga arată ca Totruş, Tatroş, pare să însemne “râul tătăresc” de la tătari, carora le aparţinea Moldova.

Unii cercetători arată că Trotuşul (râu, cu izvorul în Transilvania) ar fi sinonim cu Bistriţa (Radu Rosetti), dar Al. Philipide nu găseşte în limba maghiară decât adjectivul tartos, durabil, perseverent, ceea ce l-a determinat pe Iorgu Iordan să arate că acesta a suferit uşor metateza lui “r” spre a deveni “tatros”, iar mai târziu la români, tratos (trotuş). Al. Philippide emite şi ipoteza derivării numelui de la tataros=tătărăsc. Istoricul ieşean Ştefan S. Gorovei menţiona că de pe urma tătarilor au ramas vreo 15 toponime, ce au la origine numele acestor cuceritori, printre care şi Trotuşul, al cărui nume este iniţial TOTRUŞ, care e pronunţia ungurească pentru tataros. În concluzie, din punct de vedere etimologic Trotuşul este un oiconim minor, simplu ce caracterizează natura locului (hidrografia), provenit dintr-un hidronim (Trotuş-râul), iar Târgul Trotuş este un oiconim minor, compus ce caracterizează aşezarea însăşi (funcţia predominantă) – Târgul plus det. Trotuş. Din punct de vedere geologic, perimetrul localităţii Târgu Trotuş se încadrează în zona subcarpatică, având o contribuţie litologică, precum şi o evoluţie geologică relativ asemănătoare.

Situată în flancul intern al avant-fosei Carpaţilor Orientali, la est de linia ce reprezintă Falia Târgu Ocna-Brăteşti ce separa formatiunile muntoase ale flisului, de zona neogenă de tip colinar, arealul Târgu Trotuş s-a dezvoltat din punct de vedere litologic din depozite marine, lagunare ale miocenului inferior şi mijlociu, marne, gresii, nisipuri şi argile solifere.

Încadrat în unitatea dealurilor subcarpatice, relieful aşezării Târgu Trotuş s-a dezvoltat în subunitatea Subcarpaţilor Moldovei şi anume în depresiunea Tazlău-Caşin. Având aspectul unui uluc depresionar, drenat de la vest la est de râul Trotuş, relieful localitatii s-a dezvoltat în zona neogena a Subcarpaţilor Tazlăului prin exondarea depozitelor în ultimele faze orogenetice şi în acelasi timp prin adâncirea nivelului de baza al râului Trotuş. În acest fel prin conjugarea proceselor endogene cu cele exogene (în primul rând eroziunea fluviativă realizată de râul Trotuş), a luat naştere relieful acestor zone. Acest proces a fost favorizat de construcţia litologică în care predomină rocile moi, marne, gresii, nisipuri, pietrişuri şi gipsuri helveţiene.

În cadrul reliefului se disting două unităţi morfologice importante şi anume unitatea de deal prezentă în nordul şi sudul localităţii, dând un aspect oarecum simetric reliefului înalt şi unitatea de ses aşezată central de o parte şi de alta a râului Trotuş.

Partea de nord a localităţii Târgu Trotuş, o regiune deluroasă cu aspect vălurit în care de la vest la est se disting dealurile Văratec (Deasa) cu înalţimi de 475 m, limitat în partea estică de pârâul Văratec, dealul Docmana, între pârâul Văratec şi pârâul Valea Podului, care are cea mai mare extindere, dealul Arcaci jalonat în partea vestică de pârâul Galean, dealul Straja şi Cocara, între pârâul Valea Podului şi pârâul Caraclău.

În partea sudică a comunei se află dealul Furcii şi dealul Tutei care s-au dezvoltat pe interfluviul Trotuş-Oituz. Central între cele doua zone deluroase s-a dezvoltat unitatea de şes, care se suprapune teraselor râului Trotuş şi care în cea mai mare parte au origini proluvioculuviala, reprezentată prin conuri de dejecţie. În albia majoră a râului Trotuş, într-o porţiune relativ redusă, mai ales pe malul stâng al râului s-a dezvoltat relieful de lunca.

Relieful este fragmentat de către reţeaua hidrografică în medie cu 6,79 km/m2. Această fragmentare este diferenţiată mai puternic în partea de nord şi de sud a zonei în care se află localitatea Târgu Trotuş. Văile afluenţilor de pe stânga Trotuşului, Valea pârâului Gălean, valea pârâului Văratec, valea Podului, valea pârâului Caraclău sunt mai lungi, respectiv 46 km, au profile transversale înguste a caror latime nu depăşeşte 150 – 200 m.

Văile de pe dreapta Trotuşului (valea pârâului Tutei sau Ursuluca, valea pârâului Pietrei sau Ruşi), au lungimi mai mici de 2-3 km şi au şesuri foarte înguste de 25-27

Close Search Window